ZGLAVOACA - Cottus gobio

zglavoaca
Zglavoaca face parte din familia percidelor, a carei membru este si bibanul. Este un peste prezent in aproape toate raurile montane din Europa, ca si la noi, unde traieste in compania pastravului indigen.
Este un peste usor de recunoscut dupa cele doua inotatoare dorsale una mai mare decat cealalta legate intre ele de o pielita subtire (o caracteristica a tuturor speciilor din familia percidelor). Inotatoarea ventrala este situata intre cele doua aripioare pectorale. Corpul, fara solzi, este aproape cilindric in portiunea de mijloc si usor plat lateral, in vecinatatea caudalei. Are un cap mare si lat, care aminteste de cel al broastei. Ochii privesc in sus. Gura larga este situata in varful botului.
Coloritul zglavoacei variaza mult in functie de mediul in care traieste exemplarul respectiv. Spatele pestelui este cafeniu, marmorat cu o puzderie de pete, uneori de nuanta rosiatica, alteori de un gri intunecat. Partea abdominala este alb-galbuie sau alb-cenusie. Pe jumatatea posterioara a pestelui se disting 3-4 dungi transversale, dispuse vertical, inotatoarele dorsale si pectorale sunt prevazute de asemenea cu pete cafenii, nu insa si cele ventrale.
In medie, zglavoaca creste pana la lungimea de 6-10 cm, ajungand rareori la 12-13 cm.
Puietul inoata si in grupuri, insa exemplarele mature traiesc singure, stand ascunse, lipite parca de albia raului. Din cauza coloritului, se poate ascunde foarte bine si este greu de observat, semanand mai mult cu o piatra de forma lunguiata. Daca este speriat, sare brusc din ascunzis, inotand repede dintr-un loc in altul.
Hrana acestui pestisor se limiteaza de obicei la ceea ce aduce spre el curentul apei. In timpul zilei nu se prea misca, fiind un peste fricos. Meniul consta din insecte si larvele acestora, alte vietuitoare mici, precum si icrele si puietul foarte tanar ale altor pesti, provocand astfel pagube in randurile speciilor mai valoroase; dar nu cruta nici propriile icre sau alevini.
Zglavoaca atinge maturitatea sexuala in cel de-al doilea an al vietii. Perioada de depunere a icrelor corespunde cu lunile februarie-martie. Femela depune circa 100- 300 de boabe de icre, cu un diametru de 2,5 mm, sub pietre sau printre pietre.