Articole

PĂSTRĂVUL INDIGEN-SALMO TRUTTA FARIO-Sebes pisztráng

Păstrăvul indigen denumit și și păstrăv de râu, păstrăv comun, este salmonidul cel mai răspândit în apele noastre de munte.

Trăiește în apele de munte, din apusul Europei până la munții Urali, în cele ale Africii de Nord (Algeria, Maroc) și în ale Asiei Mici. A fost introdus în America de Nord, India, Africa, Noua Zeelandă și Madagascar la sfârșitul secolului trecut.

La noi în țară în afara apelor și pâraielor de munte, unde este preponderent în zona care-i poartă numele, se află răspândit și în lacurile alpine și de baraj, întinzându-și stăpânirea asupra lor de la altitudinea de 150 m (Cerna și Valea Beiului) până sus în golul alpin, la 2.260 m (Tău Porții).

Are un corp puternic, în formă de fus, puțin turtit lateral și acoperit cu solzi; înotătoarea codală este scobită în tinerețe si aproape dreaptă la exemplarele bătrâne și la cele adulte care trăiesc în lacurile alpine și de baraj. Celelalte înotătoare sunt usor rotunjite. Linia laterală, puțin pronunțată, are în lungul ei între 110 și 125 solzi.

Maxilarele sunt puternice, prevăzute cu numeroși dinți aduși înăuntru, care indică aptitudini de mare răpitor. Exemplarele bătrâne și uneori masculii în epoca boiștei au maxilarul inferior mai lung și curbat în sus.

Colorația corpului este foarte frumoasă, fiind întrecută doar de cea a fântânelului: brun pe spate și alb murdar pe flancuri și burtă. Spatele și flancurile sunt presărate cu puncte negre sau brun închis, amestecate cu steluțe roșii înconjurate de inele alb-gălbui. Punctele roșii lipsesc pe pe linia spinării și uneori merg până în dreptul abdomenului. Ele se găsesc răspândite și pe nodâlcă. La unele exemplare, punctele negre sunt foarte numeroase, răspândite până și pe operculi, la altele însă predomină cele roșii.

Până la vârsta de un an și uneori mai târziu chiar, tineretul poartă pe flancuri umbre ovale transversale.

Deși este un pește agil și iute, învingând o viteză a curentului apei de 2-3,5 m/sec, trei particularități îi sunt caracteristice: frica, lipsa de abilitate și voracitatea; fuge la cea mai mică mișcare de pe mal; prins în cârlig, în loc să se încurce spre mal asemenea celorlați pești, el înoată spre mijloc ținând firul întins; atins cu mâna pe sub pietre  nu fuge; dă la momeală chiar când este sătul.

Fiind un pește de apă rece îl găsim în ape cu temperaturi cuprinse obișnuit între 12-16o C vara și 1-3o C iarna. În apele a căror temperatură urcă peste 19o C se întâlnește foarte rar, locul lui fiind luat de peștii albi.

Păstrăvul iubește apa limpede cu mult oxigen dizolvat (9-12 mg/l), suportând însă pe durată scurtă și apa tulbure.

Un rol deosebit în viața păstrăvului indigen îl are locul de ascunziș , pe de o parte datorită faptului că apa mică  și limpede face să fie zărit cu ușurință, iar ped e altă parte, fiind un pește răpitor care-și culege hrana din apă sau de la suprafața apei, are nevoie de locuri de pândă. Îl găsim astfel pe sub bolovani, rădăcinile arborilor de pe mal, arbori căzuți în apă, cășițe etc.

Hrana, foarte variată de altfel, o formează larvele de insecte care trăiesc în apă sub pietre, așa-numiții corobeți, lătășii, diferitele insecte care zboară la suprafața apei etc.

Păstrăvul indigen crește în funcție de bogățiile în hrană a apei respective și de temperatura acesteia, pofta cea mai mare de mâncare având-o când apa atinge temperaturi cuprinse între 14-16oC. La temperaturi sub 2-3oC încetează să se mai hrănească.

Dimensiunile obișnuite ale păstrăvului indigen de la noi, la diferite vârste, sunt:

-   6-12 cm, cu     4-   20 g, la vârsta de 1 an;

- 15-20 cm, cu   50-120 g, la vârsta de 2 ani;

- 25-30 cm, cu 150-250 g, la vârsta de 3 ani;

- 30-35 cm, cu 250-500 g, la vârsta de 4 ani;

- 35-45 cm, cu 400-700 g, la vârsta de 5 ani.

În apele bogate în hrană, păstrăvul indigen are o creștere foarte rapidă, fiind bun de undiță în toamna celui de-al doilea an de existență.

În apele Făgărașului, mai reci și mai sărace în faună nutritivă, creșterea e mai înceată: abia în vara celui de-al patrulea an de viață se situează printre peștii buni de coșul pescarului.

Păstrăvul indigen trăiește până la vârsta de 10-12 ani și poate atinge greutatea maximă (la noi în lacul Vidraru) de 4,5 kg.

Păstrăvul devine matur sexual la vârsta de 2 ani, masculul mai devreme decât femela.

Boiștea sau bătaia, cum i se mai spune, are loc în lunile octombrie-noiembrie, când apa de munte s-a răcit până la 7-8oC.

Este mai timpurie în apele reci și în toamnele mai scurte și mai târzie în apele ce se răcesc mai târziu sau în toamne lungi.

La 1 kg greutate corp, o femelă depune între 2.200 și 4.500 de icre. Numărul icrelor variază, la păstrăvii din liber, de la un pârâu la altul, în funcție de o serie de factori, între care cel mai important îl constituie capacitatea biogenică a râului respectiv.

Pescuitul sportiv al păstrăvului este deosebit de atrăgător. Se pescuiește cu lanseta folosind lingurițe metalice de diferite forme sau peștișori artificiali.

Pescuitul de finețe, demn de un adevărat pescar de păstrăv este cel cu musca artificială.

Sezonul de pescuit al păstrăvului începe la 1 mai și se închide la 14 septembrie. Dimensiunea minimă este de 20 cm; într-o zi de pescuit se pot reține 10 bucăți și în majoritatea apelor curgătoare se pot pescui numai două zile pe săptămână. Pescarul care a prins un păstrăv subdimensionat este obligat să-l desfacă cu grijă din cârlig și să-l elibereze în râu. În cazul în care a fost rănit prea grav va fi tăiat tăiat în bucăți și aruncat în râu, spre a servi drept hrană celorlalți pești.

În liber reușita reproducerii este foarte redusă. se apreciază că abia 1-2% din puieții ieșiți din icre ajung la maturitate datorită dăunătorilor, puhoaielor și numeroaselor altor cauze.

Puietul se produce în păstrăvării, se cresc în prealabil în locuri de devărsare numite toplițe până toamna când, adaptați în mare măsură la mediul natural se introduc în râu și în lacuri montane.