ZVĂRLUGĂ-COBITIS TAENIA-Csíkfélék



Poate fi găsită în tot bazinul hidrografic dunărean, unde este prezentă în toate apele curgătoare sau stătătoare, începând cu regiunile mai joase față de zona caracteristica păstrăvului indigen. Îi plac apele al căror curs este mai lent, cu albia mâloasă.
Corpul peștelui este alungit și turtit lateral, aproape de aceeași grosime pe toată lungimea sa, și este acoperit cu solzi mici, cu diametrul mai mic de 1 mm. Solzii lipsesc de-a lungul liniei laterale, linie vizibila doar în partea anterioara a corpului.

Pedunculul caudal este scurt și nu depășește lungimea capului. Capul este plat, terminat în unghi obtuz, cu gura dispusă jos, prevazută cu 6 mustăti. Mustățile de la colțurile gurii sunt mai lungi decât celelalte. Sub ochi are câțiva țepi, uneori aflați sub piele, alteori vizibili; ochii sunt mici.

Rudele de specie ale zvărlugii sunt: fasa mare (Cobitis elongata), sfârleaza (Cobitis aurata radnensis) și dunărița (Cobitis aurata bulgarica).
Culoarea dominantă a zvărlugii este galben-ocru, cu multe puncte negre, ceva mai închisă pe spate decât pe burtă (galben murdar). Tot pe spate se disting 22-28 puncte negricioase sau maronii închise, dispuse în dungi longitudinale. Și pe părțile laterale se observa câte două rânduri de asemenea puncte, în total, zvărluga este deci impodobita cu 5 siruri de puncte întunecate, în jurul cărora se mai vad și alte puncte mici. Capul este marmorat și ornat cu desene liniare, în vecinătatea caudalei se poate vedea o pata mai mare, de forma circulara sau ovala. Pe înotătoarea dorsală și pe coada se afla 5-6 siruri de puncte întunecate, înotătoarea ventrală, pectoralele și anală sunt gălbui, fără pete negre. De regulă, masculii sunt mai mici decât femelele. La baza aripioarelor pectorale ale masculilor se distinge un solz osificat (solzul lui Canestrini).

Lungimea frecventă a zvărlugii este de 9-11,5 cm, exemplarele de 14-15 cm fiind mult mai rare. Greutatea medie este de 8-10 g, rareori de 15 g.

Zvărluga trăiește în mlaștini, în general în apele stătătoare, cu fund mâlos. Poate fi întâlnită și în apele montane și de deal ale căror albii sunt mâloase.

În general, este mai activă pe timp de noapte, ziua menținându-se în apropierea fundului, fără să se miște prea mult.

Se hrănește cu materii vegetale și animale intrate în descompunere. Alimentația sa se compune din rame și melci mici, larve de insecte, semințe ale unor plante, chiar și icre ale unor specii de pești. Suporta bine condițiile din apele tulburi, poluate, putând să trăiască mai mult timp chiar și pe uscat, mai ales când vremea este rece. Odata scos din apa și ținut în mana, pestele se apăra cu mișcări vii ale corpului; în asemenea momente îl poate răni pe pescar cu cei doi țepi situați dedesubtul ochilor. Exemplarele scoase din apa expulzează aer din intestine, scoțând un șuierat caracteristic.
Perioada de reproducere tine de la sfârșitul lui aprilie și până la finele lunii mai.