Pe urmele lui CZÁRÁN GYULA (nr. I)

Minunile Munţilor Bihorului
Azi, tot mai mult auzim despre calamităţi naturale: inundaţii, cutremure, alunecări de teren,
etc., iar emisiunile de ştiri ne prezintă uneori imagini care, fără doar şi poate, se pot întrece cu unele pelicule fanteziste ale filmelor de groază.  În evocarea unor catastrofe – aşa cred – noi, oamenii, jucăm un rol important, pentru că nu ştim să apreciem şi să respectăm natura la valoarea ei reală.
În mediul nostru sunt valori foarte elocvente, dar neobservate, pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc, spre deosebire de catastrofele naturale. Adică, natura, de la sine înţeles, are nu doar părţi urâte, distructive, inamice, ci şi frumoase, plăcute ochiului „zâmbitor şi binevoitor”. Acest serial de articole încearcă să ofere o mână de ajutor pentru aflarea, cunoaşterea părţilor frumoase, misterioase şi plăcute ale naturii, de această dată a Munţilor Bihorului. Pe parcursul expediţiilor vom
parcurge potecile cunoscute, dar şi cele mai puţin cunoscute turiştilor, pe care şi fizic le vom cutreiera şi este foarte probabil ca stâncile tari să ne julească pielea „orăşenească” iar spinii tufişurilor dese să lase urme vizibile pe trupurile şi hainele noastre. La sfârşitul călătoriei – sau chiar şi pe parcurs – vom găsi şi unele minuni care ne vor face să uităm de părţile rele ale naturii, pe care de obicei le experimentăm doar de acasă. Fiind arădean, am ales ca şi ţintă a aventurilor noastre Munţii Bihorului din judeţul învecinat, de care se leagă multe fire prin prisma turismului spre aceste comori din Munţii Ardealului. Nu este de neglijat nici faptul că peisajul judeţului Bihor este cel mai asemănător Aradului şi judeţelor de lângă graniţă – acesta cuprinde şi platourile înalte din regiune, unde sunt unele atracţii care le putem vizita pe durata unui sfârşit de săptămână sau le putem parcurge într-o singură zi.
Nu trebuie să ne fie frică că ne vom rătăci, pentru că pe potecile parcurse vom merge de fiecare dată cu ghid calificat. Am găsit pentru acest post omul cel mai potrivit, în persoana lui  CZÁRÁN GYULA, care ne va „acompania” la drumeţii prin moştenirea sa lăsată, şi căruia îi suntem recunoscători şi putem să-i mulţumim pentru infrastructura căilor de acces, dar şi pentru cartografierea din Munţii Bihorului

CZÁRÁN GYULA  (1847 – 1906)
Primii membri din clanul Czáránilor au ajuns pe meleagurile judeţului Arad la mijlocul anilor 1700, din Gheorgheni. Familia cu origini armene se ocupa cu comerţ, în anul 1821, cu ajutor comun, au cumpărat localitatea Şepreu cu domeniul aferent. Aici s-a născut – pe numele întreg –  Şeprőşi Czárán Kristóf Gyula la data de 23 august 1847.  Clasele primare le-a absolvit în satul natal, apoi a ajuns la gimnaziul minoritar din Arad. Peste puţin timp, părinţii l-au trimis să studieze la Bratislava, unde a absolvit cu diplomă de excelenţă. Deşi a vrut să urmeze cariera de inginer, la „rugămintea
promptă” al tatălui său a ales să studieze dreptul la Budapesta şi la Viena. În timpul anilor de studii, a învăţat mai multe limbi străine (germana, italiana, franceza) şi a făcut cunoştinţă şi cu frumuseţile literaturii şi a muzicii. A cântat foarte bine la pian, dar şi-a încercat norocul şi cu poezia. Mai apoi,
ca să-şi păstreze prospeţimea degetelor, de fiecare dată când a ieşit la drumeţii montane, a purtat la el o claviatură şi pe aceasta a exersat. Încă nu şi-a terminat studiile când a fost nevoit să se reîntoarcă acasă, din cauza stării de sănătate al tatălui său. Fiind singurul băiat, şi având încă trei surori, a trebuit să preia atribuţiile administrative ale domeniului, fapt care deloc nu i-a fost pe plac. Doar literatura, muzica şi excursiile montane i-au oferit recreere. Cu ocazia excursiilor a ajuns la peştera cu stalactite de la Meziad, despre care a citit pentru prima dată în cartea lui  Hunfalvy János „Descrierea condiţiilor naturale ale Imperiului ungar”. Mai târziu, ca şi parte la lucrarea sa despre frumuseţile naturale din Bihor, el a descoperit peştera şi a reuşit să o facă accesibilă. Tot el a creat şi prima hartă al peşterii. Pe lângă excursiile sale din Munţii Bihorului, a mai fost şi prin cele mai frumoase locaţii din Italia, Germania, Elveţia şi Austria. L-au votat membru în prima asociaţie de
turişti din Ungaria, în anul 1886. După moartea tatălui său, în anul 1890, atribuţiile de la domeniu le-a încredinţat maiorului de gazdă şi s-a dedicat în totalitate munţilor. Nu s-a căsătorit niciodată deoarece nu a considerat potrivită căsătoria unui om care este plecat de acasă 9 luni din cele 12 luni
al anului. A închiriat casa de vacanţă Paradeiser (actual Garofiţa) din Meziad, pe care a mobilat-o după gustul său şi i-a servit drept reşedinţă pe timpul iernii. A construit drumul pe cont propriu până la ruinele de la Dezna, şi-a adus raportul şi la dezvoltarea zonei de la Meziad. În timpul acesta, Asociaţia Regală a Ştiinţelor Naturii din Ungaria l-a primit în rândurile sale. Cu drumurile sale la Stâna de Vale s-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Dr. Pethő Gyula, geolog din Budapesta. La iniţierea acestuia, s-a înscris la Academia de Silvicultură şi Minerit de la Banská Štiavnica din Slovacia, pe care a absolvit-o cu brio.Cu acesta a început acea muncă de titan care l-a făcut consacrat, iar pe Munţii Bihorului i-a făcut cunoscuţi pentru iubitorii de natură şi drumeţii.
Ca recunoştinţă al activităţilor sale, Asociaţ ia Carpatină din Ardeal (EKE) l-a votat membru de onoare. Înainte să-şi termine lucrarea de viaţă, Czárán Gyula a încetat din viaţă la data de 5 ianuare 1906, în localitatea Meziad. Nu doar descoperirile naturale, drumurile de acces construite din bani proprii şi potecile amenajate se leagă de activitatea sa. A scris foarte mult, atât articole periodice, cu teme turistice, publicate în revista Ardeal a Asociaţiei Carpatine din Ardeal – dar, totodată, şi sub formă de cărţi şi ghiduri turistice.  Profesorul arădean Záray Jenő a publicat biografia lui Czárán în anul 1937 sub titlul – traducere liberă –„Profetul turismului”. Tot arădeanul Mátyás Vilmos, „Ghidul
Munţilor din Bihor” a semnat cartea care descrie drumurile lui Czárán, aducând un ajutor valoros pentrutemerarii momentului. Înterupt de primul război mondial, Mátyás Vilmos a înfinţat, în anul 1930, secţia EKE al arădeanului Czárán Gyula, a cărei membri au străbătut şi au renominalizat potecile create şi umblate de el. Majoritatea sunt şi azi străbătute de turişti.
Azi, este responsabilitatea noastră să ocrotim memoria lui Czárán Gyula, să păstrăm tot ce ne-a lăsat în urmă, să străbatem şi să protejăm potecile sale. Asta ne sugerează şi cuvintele inscripţionate în marmura neagră de la mormântul său: „Doar acela moare, care devine uitat!”
Sursa: Záray Jenő: Profetul turismului;
Stefanov Titus




Scris de: Siska-Szabó Zoltán