Tinca – unde două peisaje se îmbrăţişează (nr. I)

Din înscrisurile semnate deja din anul 1338, localitatea Tinca din judeţul Bihor se află la 40 km sud de Oradea,  pe malul şerpuitor al Crişului Negru. Majoritatea populaţiei localităţii, de 5.500 de oameni, este de naţionalitate română, maghiarii şi rromii fiind în minoritate. Poarta de vest arată spre câmpia joasă, iar cea de est spre Munţii Apuseni, exact acolo unde câmpia şi lanţul
muntos se îmbrăţişează. Este o zonă bogată în valori naturale, care cuprinde insulele
de nisip şi pietriş adunate  de Crişul Negru, iar spre nord se află şi o regiune uriaşă de păduri.
Clopotele turnurilor din bisericile romano-catolice, reformate şi ortodoxe, străzile micuţe şi liniştite degajează o linişte şi o pace aparte. Pe lângă linişte şi natura frumoasă, mai găsim şi alte motive pentru care merită să vizităm Tinca. Deja în perioada arpadiană (între secolele XI-XIV) era cunoscută localitatea pentru izvoarele bogate în minerale. Mii de vizitatori erau atraşi anual de
băile termale ale căror ape erau uşor acidulate, dar conţineau şi bicarbonat, fiind
totodată bogate în magneziu, calciu şi sodiu. Valoarea culturală proeminentă o
reprezintă Muzeul de Ştiinţele Naturii fondat de Csák Kálmán senior, cu zeci de
mii de obiecte, unde putem să vedem preparate, fosile şi alte minuni ale naturii
cu ajutorul diogramelor. Dintele de mamut cântărind 5,2 kg, craniul ursului de peşteră, sau preparatul cu somnul de 25 de kilograme prins în anul 1962 în Crişul Negru, sunt doar câteva obiecte de valoare a colecţiei.
Liniştea cotidiană din perioada săptămânii este „deranjată” doar lunea, în ziua renumitului târg
de la Tinca. Atunci fiecare însufleţeşte atmosfera după putinţă – cu portbagajul plin, cu căruciorul ori cu căruţele trase de cai. În centrul comunei, lângă cotitura de drum spre Belfir găsim pieţarii cu alimente, îmbrăcăminte şi vechituri dar şi alte categorii de vânzători, de la materiale
de construcţii din lemn până la pucioasă. Dar cea mai atractivă zonă este cea
îngrădită unde are loc piaţa de animale. Între cai, bovine şi bivoliţe sunt
cumpărătorii şi vânzătorii ori alte persoane care vin doar pentru a le privi.
Este un vârtej unde vânzătorul de potcoave îşi afişează marfa punând-o pe o
pătură pe jos, ca pe vremuri, sau unde sarea se dă la kilogram din saci.
Precupeţi ambulanţi de mâncăruri şi mini-bucătări îşi vînd marfa printre
mulţime. Toate acestea amintesc de vremurile de mai demult, parcă dintr-o altă
lume.
Experienţa redacţiei
Vizitând Tinca pentru experienţe personale, am avut prilejul să ne întâlnim cu domnul
Csák Kálmán. Ajungând la vârsta de 86 de ani, cu spatele puţin arcuit după
greutatea deceniilor, ne-a  uimit totuşi
cu o energie şi un ritm care ar ruşina şi pe mulţi tineri. Pe lângă casa
dânsului am rămas uimiţi de valorile acestuia. După ce ne-am dat cu preparatul
special din ţuică şi plante medicinale pentru alungarea căpuşelor, ne-am regăsit
pe câmpie, la poalele dealurilor dinspre Codru Moma, pentru a cerceta bujorul
banatic.
Cu piciorele când spre urcuş, când spre coborîş, am încercat să ţinem pasul cu conducătorul
nostru. Şi prin întrebările puse, am încercat să înţelegem miracole, să
pricepem extraordinara ştiinţă acumulată pe care baciul Kálmán ne-a transmis-o,
şi acea manifestare pozitivă cu care a vorbit despre aceste meleaguri unde s-a
născut domnia sa. Deşi nu am găsit bujorul banatic, am dat peste dealuri verzi
cu flori albe de leurdă, cristale desprinzându-se ascultătoare cu ajutorul
„baghetei magice” (ciocanul de spart pietre), şi fâse de luncă aşezate pe
pietrele de la margine izvoarelor. Seara, după vizitarea muzeului ne-am luat un
rămas-bun îndelungat de la domnul Csák Kálmán, care era îmbrăcat în veşminte
verde-curat şi o pălărie gri. Seniorul din Tinca a onorat peisajele bihorene şi
nu numai,  iar acum şi pe noi, oaspeţii lui.