Carnivore mari în Bihor

Studiul comandat de Ministerul Mediului pentru sezonul 2011/2012 arăta că în Bihor trăiesc 22 de urşi (număr optim - 50), 85 de lupi (număr optim – 70) şi 28 de râşi (număr optim 18).
Ca atare, în sezonul 2011/2012 Ministerul a aprobat recoltarea a zece lupi şi a niciunui urs sau râs în Bihor. În 2012/2013 Ministerul a aprobat recoltarea unui urs de către Asociaţia Cinegetică Apuseni în zona Valea Drăganului - Valea Iadului şi a 13 lupi (din care au fost vânaţi doar patru).
Urşi mai puţini în Munţii Apuseni
În Uniunea Europeană, România este ţara cu cei mai mulţi urşi bruni (circa 5.600) şi lupi. Concentraţia cea mai mare de prădători din vârful lanţului trofic se află în Munţii Carpaţi pe când în Munţii Apuseni s-a observat o sub-populare, mai ales în cazul urşilor, ajunşi la circa 250 de exemplare. În trecutul îndepărtat lucrurile stăteau altfel, dovadă fiind şi bogăţia de schelete de ursus speleus din Peştera Urşilor de la Chişcău. Antropizarea, îndeosebi prin vânătoarea excesivă şi exploatări forestiere dăunătoare habitatelor, a împuţinat tot mai mult carnivorele mari. Ca atare, de decenii bune au şi fost declarate prin lege ca specii ocrotite, fiind nevoie de autorizaţii de la autorităţile de mediu pentru vânarea exemplarelor excedentare sau periculoase. Astfel, anual, în lunile februarie – martie, se face un recensământ şi pentru urşii, râşii (lynx), lupii şi pisicile sălbatice aflate în fondurile de vânătoare din judeţul Bihor. Evaluarea o fac autorităţile silvice şi de Mediu plus gestionarii fondurilor cinegetice sau reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentele (ONG) interesate. În codrii din arii naturale protejate, evaluarea se va face cu participarea custozilor acestor zone.
După centralizarea datelor pe judeţ se fac propuneri de plafon maxim de intervenţie pentru speciile ocrotite. Cotele de recoltare au la bază nivelul pagubelor înregistrate, situaţia efectivelor reale comparativ cu cele optime, tendinţa şi structura populaţiei.
În ultimii ani nu s-au înregistrat în Bihor pagube provocate de urs iar atacurile lupilor în gospodării au fost sporadice.
Muşcaţi de lupi turbaţi
Totuşi, dincolo de rolul benefic al carnasierelor privind asigurarea unei populaţii sănătoase de ierbivore sălbatice cât şi de curăţare a pădurilor de animalele moarte, păstrarea populaţiei de carnivore presupune şi unele riscuri. Pericolul major este îmbolnăvirea cu rabie (turbare), contaminarea putându-se face de la rozătoare, vulpi sau chiar câini vagabonzi infestaţi. Dealtfel, puţinele atacuri ale omului de către lup s-au dovedit a fi pe fondul turbării, care reduce mult teama instinctivă a lupului faţă de om.
Astfel, în decembrie 2009, în satul Damiş din comuna Bratca, un bărbat şi o femeie au fost muşcaţi de un lup turbat, pe care l-au surprins şi încolţit în timp ce ataca animale din gospodărie. Iar în aprilie 2010, doi bărbaţi şi o femeie din satul Briheni – comuna Lunca, au fost atacaţi pe o cultură de cartofi, de un alt lup turbat. Lupii au fost omorâţi de ţărani iar mostrele prelevate s-au dus la laborator unde s-a confirmat prezenţa rabiei. Ca atare, Direcţia Sanitar Veterinară Bihor a instituit carantină în ambele sate şi a dispus eutanasierea tuturor carnasierelor din zonă precum şi vaccinarea antirabică a animalelor domestice. Oamenii muşcaţi au fost spitalizaţi şi vaccinaţi antirabic, rămânând doar cu cicatrici de amintire.
Mai notăm că în decembrie 2010, lupii au rupt câteva oi dintr-o gospodărie din satul Cucuceni, aflat la 15 km de Briheni. Un film cu urmele atacului şi mărturia gospodarului se găseşte pe youtube.

După cum e de aşteptat, crescătorii de animale sunt nemulţumiţi că legea ocroteşte lupii. S-a dovedit însă că, de obicei, lupii reuşesc să păgubească doar când sunt şubrede gardurile sau porţile de acces la animale. Iar la acest capitol trebuie remarcată inteligenţa lupului, care găseşte orice breşă. Chiar bunicul meu, a cărui gospodărie se afla în centrul satului Sânlazăr din comuna Chiraleu, a rămas fără un curcan uriaş, care obişnuia să doarmă pe o şură înaltă. Abia după urmele din zăpadă, bunicul şi-a dat seama că a greşit depozitând gunoiul într-o grămadă de pe care lupul agil a sărit până pe acoperişul şurii. Iar tatăl meu, pe vremea când era fecioraş, însoţea noaptea iapa cu mânz sau vaca cu viţei care păşteau pe malul Barcăului fiindcă se ştia că lupii atacă în astfel de cazuri în pereche: un lup ataca animalul matur pentru a-i distrage atenţia iar celălalt lup rupea gâtul mânzului. Au fost cazuri când gospodarul nu a blocat uşiţa de evacuare a gunoiului din grajd, şi s-a trezit dimineaţa cu toate oile sugrumate. Dealtfel, faima rea pe care o are lupul în rândul ciobanilor se datorează instinctului acestuia de a ucide mai mult decât poate mânca. Ceea ce nu se întâmplă la ursul omnivor.
Turiştii care îşi iau câţelul în excursiile montane e bine să ştie că lupii îi devorează pe verişorii lor domestici ori de câte ori au ocazia. Şi nu e vorba doar de căţeii lăsaţi liberi pe lângă cort. La staţia Releu de pe Cucurbăta Mare, cel mai înalt vârf din Apuseni, lupii au rupt un rotwailer matur după ce l-au aţâţat să iasă din cuşcă pentru a-l putea ataca şi din spate. Filmul atacului a fost descifrat de angajaţii Releului după urmele din omăt.
(În schimb, eu am trăit o experienţă în care urmele de lup ne-au fost de ajutor. Fiind în tabără sportivă de iarnă, în 1996, la Şuncuiuş, am condus la Peştera Unguru Mare doi juniori campioni la lupte libere. Fiindcă dispăruseră traversele de lemn de pe punte, am ajuns la Peşteră mergând în mâini pe cablurile de oţel. Însă la mijlocul Crişului ne-a luat cu fiori căci ne-am dat seama că o căzătură în râul îngheţat bocnă la mal ar fi provocat o hipotermie până să ajungi în tabără. Aşa că, la întoarcere, am căutat o altă cale. Atunci am văzut urmele unui lup coborât să se adape, şi am dedus că putem urca versantul îngheţat pe urmele lui. Ne-am ajutat şi cu un par lung, împingându-ne şi tractându-ne unii pe alţii pentru a depăşi pantele alunecoase. În final, am ajuns sus pe munte şi am coborât spre valea Mişidului, unde exista o altă punte.)
Urşi puţin şi retraşi
Cum spuneam, în Munţii Bihorului sunt puţini urşi iar de un om rănit de urs nu s-a auzit de tare mult timp. De întâlniri nedorite au avut parte însă unii culegători de ciuperci, mure, zmeură sau afine. Muntenii ştiu că e bine să meargă în grupuri gălăgioase pentru ca ursul să aibă timp să se retragă şi să nu se simtă încolţit când dă nas în nas cu omul.
Notăm însă că, de când nu prea mai hibernează iarna, se întâmplă ca urşii flămânzi să coboare noaptea spre aşezări omeneşti. În urmă cu zece ani, cabanierii din Stâna de Vale au găsit urme de urs lângă un tomberon de gunoi, aşa că au evitat să mai iasă noaptea. Dar de atunci s-au înmulţit snowmobilele iar zgomotul a îndepărtat sălbăticiunile spre partea clujeană a Apusenilor.
Ultimele evaluări au arătat că în Parcul Natural Apuseni (PNAp) trăiesc 26 lupi din care un haitic de 5-7 animale în zona bihoreană a parcului. Cât priveşte Ursus arctos, în PNAp ar fi 21 de urşi, din care 7 în Bihor, 12 în Cluj şi 2 în judeţul Alba. “Acest fapt este deosebit de grav fiindcă această populaţie de urşi este izolată de cele din Carpaţi, schimbul de gene nefiind astfel realizat. Astfel, fondul genetic fiind insuficient, ar putea ca în viitor să pună în pericol menţinerea speciei în Apuseni”, este părerea biologilor şi specialiştilor PNAp.
Mergând în excursie pe Valea Alunului, lângă Barajul Valea Drăganului, aflată pe partea clujeană a Apusenilor, am aflat o păţanie de la vecinii localnici. Astfel, tanti Anuţă a baciului Paşcu a fost surprinsă de o ninsoare timpurie şi a rămas peste iarnă la căsuţa lor din Valea Alunului. Iar când a venit ursul la vaca ei din bătătură, tanti Anuţă a ieşit curajoasă să-l alunge cu mătura. Ursul a lovit-o şi i-a rupt o mână, dispărând apoi în pădure. Tanti Anuţă şi-a pus braţul între scândurele şi frunze de varză murată până s-a împrimăvarat şi a putut merge la radiografie.
(Ştiind această păţanie, am tras şi eu o sperietură. Dintre toţi prietenii, doar eu mi-am dus cu mine un băţ de pescuit uşor, ca să testez cum stă Valea Alunului cu păstrăvii. Am tot muscărit pe vreo 300 de metri fără să am niciun atac. Apare baciu Paşcu cu vaca şi îl întreb de ce parcă pescuiesc în chiuvetă. Păi nu aici stau peştii, du-te mai sus, după tăbliţa cu Pescuitul Interzis şi o să prinzi – m-a sfătuit baciul. Tot el m-a îndemnat însă să urc la drum şi apoi să mă întorc pe vale, ca să nu mă bag printr-un desiş ce urma în susul văii. Eu, ştiind că pot să-mi strâng băţul, am ales totuşi să nu urc versantul pe soare ci să străbat desişul umbros. Intru în vegetaţia deasă, împletită cu rugi de muri şi alte soiuri de spini. Înaintez greu, călcând pe rugi. La moment dat ajung la un zmeuriş pe rod. Şi mă opresc să mănânc pofticios zmeură ca să mai îmi treacă şi de sete. Cu coada ochiului observ însă că tufele sunt cam bătute şi mă întreb dacă o fi ajuns aici una din vacile care păşteau pe vale sau, poate, vreun urs? Las baltă zmeura şi înaintez ca să ies din desiş. Însă în nici zece metri mă lămuresc că fusese vorba de o vacă. Doar că era proaspăt mâncată pe jumătate… Vă daţi seama ce rapid am făcut cale întoarsă la cabană să le povestesc prietenilor ce şi cum. Aceasta a fost în vara lui 2001).
Cu titlu de exemplu de prudenţă, în iulie 2012, în zona spectaculoaselor coloane bazaltice de la Detunata – comuna Bucium (judeţul Alba), patru turişti au observat din timp un urs şi au sunat la 112 refugiindu-se apoi într-un loc relativ sigur, de unde au fost preluaţi apoi de jandarmi şi de un paznic de vânătoare. Tot în judeţul Alba, dar în comuna Mogoş, o ursoaică a atacat o vacă iar după câteva zile a rupt şi mâncat un taur. Vânătorii din zonă au explicat însă că nu primesc autorizaţie să împuşte ursul până când acesta nu ajunge la minim şase atacuri.
Iar în septembrie 2012, urşii au omorât zece vite ale sătenilor din comunele clujene Mărişel şi Râşca, iar deputatul Mircia Giurgiu a cerut Direcţiei Silvice Cluj să găsească soluţii pentru stoparea acestor atacuri.