Kings Land Ineu, un club cu ofertă princiară


Polo călare şi echitaţie pe cai frizieni, aerodrom, golf, pescuit, hidrobiciclete, birdwatching (observarea păsărilor) şi cultură în aer liber. Acestea sunt atuurile complexului Kings Land care se întinde pe 60 de hectare şi are două lacuri de pescuit de circa opt hectare. Pe site-ul kingsland.ro se pot vedea inclusiv zece tururi virtuale, cu panorame de 360 de grade, a complexului.

Ineu de Criş se află la 15 km de Oradea, spre Cluj Napoca, astfel că se poate ajunge atât cu automobilul pe E60 cât şi cu bicicleta. Pentru bicicliştii care preferă un drum mai necirculat, chiar dacă pe jumătate neasfaltat, se poate pedala şi pe varianta Oradea - Podgoria – Fughiu – Husasău de Criş – Ineu de Criş.
Restaurantul este unul spaţios iar eleganţa sa îl recomandă şi pentru banchete, nunţi sau team-building-uri. Cazarea se face deocamdată la căsuţe rustice, pe malul lacurilor, urmând să se construiască pe viitor un hotel cu centru SPA.
La Ineu este singurul aerodrom privat din judeţul Bihor, pista fiind deschisă pentru motoplanoare, planoare şi avioane ultrauşoare. La diferite ocazii, de pildă ultima oară de 1 Mai, oferta aeronautică a fost completată de salturi cu paraşuta, de la 3.000 de metri altitudine, în tandem cu instructori din Ungaria.
Clubul de polo călare este în atenţia Asociaţiei Române de Polo (www.romanianpoloassociation.com), coordonată tehnic de vicepreşedintele Róbert Takács.
Clubul de golf evaluat conform standardelor internaţionale dispune de un teren tip “academy course”, cu şase cupe care va fi extins la nouă cupe. Responsabil de terenul de golf este instructorul Gabriel Toader, jucător profesionist de golf, detinand un palmares impresionant de cupe de la diverse competitii internationale.

Lacurile de pescuit individual sau competiţional sunt populate cu crap, fitofag, caras şi ştiucă, ele atrăgând şi păsări sălbatice specifice luncii Crişului Repede. Dealtfel, şi hidrobicicletele se integrează în peisaj, graţie modelului de lebădă.
Lacurile mai permit organizarea periodică a unor competiţii de triathlon. Astfel, pe 28 iunie va avea loc ediţia 2013 a KingsLand Xterra Triathlon (1 km înot, 28 km ciclism, 7 km alergare), organizator fiind Klosz Peter de la la Clubul Sportiv Master Ski&Bike. Triathlonul va avea şi variante mai scurte pentru copii precum şi o probă de ştafetă.
Cât despre evenimentele culturale, gazda Kiss-Roth Monica mărturiseşte că responsabilii KingsLand îşi fac un punct de onoare din a le organiza la nivel deosebit în ciuda cheltuielilor de rigoare. “Investiţiile în cultură nu se recuperează sub formă financiară dar noi urmărim în principal să ne respectăm blazonul dar şi să ridicăm nivelul de cultură a comunităţii locale”, spune Kiss Monika.
Un eveniment cultural care s-a integrat mai uşor în peisaj e atelierul şi expoziţia internaţională de sculptură  în aer liber. Ajuns la a trei ediţie, simpozionul se dsfăşoară sub tutela Asociaţiei Internaţionale a Evenimentelor Sculpturale Monumentale, iar co-organizator este Primăria comunei Ineu.
Încă de la ediţia din 2011, simpozionul a atras artişti din Europa şi Japonia.
Anul acesta, pe 25 mai, la Ineu au venit să stilizeze trunchiuri de stejar sculptorii Isabella Corni (Italia), Michael Rofka (Germania), Pavel Spelda (Cehia),  Ishihara Ioshinori (Japonia) şi Cosmin Hiriştea (Cluj Napoca), toţi având în palmares expoziţii internaţionale.
Printre ideile de proiect se numără “Pproject” – o figură drapată, „Swinging tree ” - o coloană modulară de elipse intercalate şi „Human spirit” – perechea masculină a sculpturii feminine „Dream” din 2012.
Simpozionul de sculptură s-a integrat într-o Săptămână Culturală (29 mai – 2 iunie) în cadru căreia eonologul Dorin Pop a oficiat o degustare de vinuri şi a susţinut o prelegere despre calităţile lemnului de stejar pentru păstrarea vinului. Săptămâna Culturală a mai cuprins proiecţii de scurt-metraje, o degustare de cafea cu prezentarea istoriei cafelei iar de 1 Iunie s-a pregătit muzică şi artă pentru cei mici.

Un eveniment spectaculos va fi Concursul de Atelaje din 15 iunie, la care şi-a confirmat participarea şi campionul naţional Rakoczy Gergo, de la clubul Cubulcut-Săcueni, care are în palmares o medalie de bronz la Campionatul European din Elveţia şi un loc IX la Campionatul Mondial din Ungaria.
Bihorenii au mai putut admira caii Lipiţan, Kisber şi Calul de Sport Olandez conduşi de Rákóczi Gergo la competiţiile internaţionale de atelaje organizate la Cefa.