CUPA LILIACULUI CARPATIN 2015

CUPA LILIACULUI CARPATIN 2015

Cupa Liliacului Carpatin, primul concurs din cadrul Campionatului Național de Pescuit la Muscă Artificială din 2015, a avut loc în perioada 15-17 mai pe Valea Iadului. La competiție s-au înscris 22 de pescari, care au concurat în 6 manșe pe cele 3 piste de concurs poziționate în amonte și aval de Lacul Leșu,acest open fiind la a II-a ediție, organizată și promovată de dl. Andrei Togor.

 

În total s-au prins 300 de pești,locul I fiind ocupat de Hirișcău Bogdan,trofeul Liliacului carpatin,rămânând in familie,dat fiind faptul că în anul 2014,concursul a fost câștigat de fratele său Alin Hirișcău,care în acest an a ocupat locul 6 ,care a avut puțin ghinion cu standurile.Locul II i-a revenit lui Mihai Vasilescu,iar pe locul al III-lea s-a situat Adrian Trâmbițaș.

Cea mai mare captură a fost una destul de mică, spre surprinderea noastră, un lipan de 29 de cm prins de Florin Buzaș, care a avut ghinionul de a pescui în manșa a patra pe apa aceea tulbure, astfel încât în ciuda faptului că a câștigat primele două manșe a reușit doar o clasare pe locul 5.

În urma procesării formularelor de feedback ,completate de participanți la sfârșitul concursului,a rezultat un grad ridicat de satisfacție a celor prezenți, iar dovada a fost că în acest an din cei 14 concurenți de anul trecut, doar doi nu au mai participat, unul dintre ei absent motivat. De asemenea, anul acesta s-a ținut cont de multe dintre sugestiile făcute anul trecut,pentru a putea organiza competiții mai bune pentru cât mai mulți pescari.

Sponsor principal al concursului de muscărit a fost magazinul de articole de pescuit Dream Fish Shop.