Welcome

Bun venit pe pagina de web a Asociaţiei Pescarilor Sportivi Aqua Crisius!

A V-a ediție a Zilei Liliacului Carpatin 2018

Cea de-a V-a ediție a Zilei Liliacului Carpatin

 

 

La cea de-a V-a ediție a Zilei Liliacului Carpatin organizată, sâmbătă, 16 iunie 2018, în satul de vacanță Coada Lacului, au participat peste 250 de copii și adulți. Evenimentul a fost derulat de Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius, ca parte a proiectului ,,Pentru natură în Țara Crișurilor", finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Consiliul Județean Bihor și Agenția de Management al Destinației Bihor au fost, de asemenea, parteneri.

Sărbătoarea dedicată Liliacului Carpatin s-a desfășurat pe Valea Iadului, în satul de vacanță Coada Lacului, în aproprierea drumului care face legătura cu localitatea Meziad. Anul acesta au fost prezente 10 școli din mediu rural și urban, fiecare având câte un echipaj compus din 12 elevi.

Concursul desfășurat cu ocazia Zilei Ariei Protejate a fost compus din diverse probe printre care montarea cortului, cunoașterea amfibienilor sau pescuit la punct fix, atracția principală fiind ,,vânătoarea de comori" care a presupus parcurgerea unui traseu de 1 km și identificarea diverselor ,,comori" constând în specii de plante și animale protejate cu ajutorul unor instrumente specifice rangerilor (binocluri, lunete, lupă, busolă etc.).
Cu toate că vremea a pus probleme desfășurării competiției interșcolare, la final cea mai bună echipă clasată a fost cea a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curățele, argintul fiind câștigat de echipa Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bulz, iar podiumul a fost completat de către Școala Gimnazială Nr. 1 Avram Iancu.
În cadrul probei de pescuit la punct fix au fost acordate 10 premii speciale de către KHESZ (Körösvidéki Horgász Egyesületek Szövetsége) constând în echipamente de pescuit oferite celor mai rapizi pescari.
Concursul interșcolar a condus la selectarea a 20 de elevi pentru a participa în tabăra Junior Ranger ce urmează să fie organizată de către Aqua Crisius la începutul lunii august.
În cadrul Târgului de produse locale organizat cu ocazia Zilei Ariei Protejate Valea Iadului au putut fi achiziționate atât porturi și decorațiuni populare cât și elemente culinare precum specialități din lapte de vacă și oaie, păstrăv afumat sau siropuri și gemuri realizate din fructe culese din zonă.
Proiectul are o valoare totală de 27.485,00 de lei din care contribuția APS Aqua Crisius reprezintă 7.509 lei; proiectul este finanţat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.