LOSTRIȚA- HUCHO-HUCHO-Dunai galóca

Lostrița (Hucho hucho) este un pește răpitor dulcicol, din familia salmonide (Salmonidae), din apele mari curgătoare de munte cu fund pietros din bazinul hidrografic al Dunării. Este o specie endemică în bazinul dunărean. În România este pe cale de dispariție, din cauză pescuitului, pentru care motiv lostrița este pusă sub protecția legii și se pescuiește numai cu autorizație specială. Are o valoare economică ridicată. Lostrița este cel mai mare salmonid din apele României, ajungând la 1-2 m lungime și 10-52 kg greutate.Totuși exemplarele cele mai des întâlnite n-au decât 2-3 kg greutate.

Lostrița este pește răpitor și lacom, ce face mare pagubă între pești. Are un corp alungit, cilindric și acoperit cu solzi relativ mari. Capul este mare, cu bot conic, gura largă cu dinți puternici, dispusă terminal. Înotătoarea dorsală este așezată înaintea înotătoarelor ventrale, iar înotătoarea anală mult în urma înotătoarei dorsale. Există o înotătoare adipoasă. Coloritul corpului este cenușiu-brun pe spate, iar pe laturi și abdomen argintiu.

Lostrița depune icrele pe funduri pietroase, în martie-aprilie.

Se practică și reproducerea artificială. Este cel mai mare salmonid al apelor noastre: ajunge până la 1,2-1,5 m lungime și 10-20 kg greutate (greutatea maximă înregistrată 52 kg); exemplarele obișnuite au 2-3 kg greutate și 50-70 cm lungime. Poate trăi 15-20 ani. Corpul este alungit și gros, slab comprimat lateral, aproape cilindric în secțiune, acoperit cu solzi relativ mari. Înălțimea maximă a corpului este egală cu 15,09-20,0% din lungimea corpului la peștii adulți și 14,9-15,7% la cei tineri. Capul mare și lung, lățit dorsoventral, ca la știucă. Lungimea capului depășește mult înălțimea maximă. La peștii adulți, capul reprezintă 22,7-24,9% din lungimea corpului; la tineri, 27,6-27,9%. Botul este conic și ascuțit. Gura foarte mare și largă este dispusă terminal, ajunge sub partea anterioară sau sub mijlocul ochiului și este prevăzută cu dinți puternici și numeroși pentru a prinde prada vie. Marginea maxilarului și inserția mandibulei sunt situate puțin în urma marginii posterioare a ochiului. Vomerul (prevomerul), în formă de barcă, este mai masiv și mai scurt decât la celelalte salmonide; pe marginea lui anterioară sunt 4-8 dinți puternici încovoiați, dispuși într-un singur rând transversal; la exemplarele bătrâne, majoritatea acestor dinți cade. Dinții de pe vomer se continuă, fără întrerupere, cu cei de pe palatine. Pe manubriu vomerului, dinții lipsesc. Manubriul vomerului este scurt și lat; iar la exemplarele bătrâne el e concrescut cu parasfenoidul. Pe marginea limbii, câte un rând de 6-8 dinți. Falca inferioară este prevăzută cu 18-20 de dinți ascuțiți și încovoiați, iar cea superioară cu 13-15 dinți. Ochii sunt, relativ, mici; cu un diametru care reprezintă 12,1-16,4% din lungimea capului la peștii adulți și 20,5-27,0% la tineri. Spațiul interorbitar este convex. Au o înotătoare adipoasă foarte dezvoltată, care se inserează deasupra părții posterioare a înotătoarei anale. Înotătoarele ventralele se inserează sub partea terminală a înotătoarei dorsale. Înotătoarea anală se inserează mult în urma înotătoarei dorsale și a înotătoarelor ventrale. Înotătoarea codală este evident excavată, iar pedunculul caudal scund. Înotătoarea dorsală cu III-V radii simple, neramificate urmate de 8-11 radii ramificate. Înotătoarea anală cu III-V radii simple, neramificate și 7-9 radii ramificate. Înotătoare ventrală cu I-II radii simple, neramificate și 8-9 radii ramificate. Înotătoare pectorală cu I radie simplă, neramificate și 14-17 radii ramificate. Au în jur de 200 de apendice pilorice. Vertebre în număr de 66. Colorația pe spate, este închisă, brun-verzuie, brună, vânătă sau cenușie; flancurile sunt argintii; abdomenul alb-argintiu sau alb-cenușiu. La unele exemplare mari, mai ales la cele bătrâne, flancurile bat în roșcat. Capul, deasupra, este închis la culoare; laturile lui sunt de un verde închis, cu reflexe metalice.

Pe cap, piesele operculare, partea anterioară a spatelui și, în parte, pe flancuri, sunt mici pete negre, rotunjite sau în formă de X, relativ distanțate, ocupând 1 sau 2 solzi. Spre partea posterioară și pe flancuri aceste puncte capătă o formă semilunară.Înotătoarele sunt închise la culoare, cenușii sau roșcate, cu reflexe verzui sau gălbui. Înotătoarea dorsală și caudală cu puține pete negre; celelalte înotătoare sunt lipsite de pete. Înotătoarea adipoasă cu pete negre, rotunjite. Dimorfismul sexual este slab pronunțat: la masculi, botul este mai ascuțit, iar colorația, mai ales cea de pe abdomen, e mai închisă.

În timpul perioadei depunerii icrelor masculi maturi au fălci în formă de cârlig și pielea mai groasă, sub formă de crusta întărită ("butonii de dragoste") pe cap și spinare, iar femelele capătă o tonalitate vie a culorilor.

Este o specie endemică bazinului dunărean. Este răspândită în apele curgătoare de munte din bazinul superior al Dunării. Are o distribuție geografică fragmentată în bazinului dunărean. Când a intrat în declin din cauza schimbărilor ecologice de pe Dunăre a fost introdusă în bazinele altor râuri din Europa: porțiunile superioare a fluviilor Odra, Vistula (Polonia), Tagus (Spania), Rhône (Franța), Lacul Constance (Germania).  Lostrița a fost identificată în următoarele țări: Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina. Lostrița este o specie dulcicolă, bentopelagică, răpitoare. Trăiește în râuri mari și late de munte (zona lipanului și moioagei) cu apă adâncă și curent puternic și fund pietros. Preferă apele bine oxigenate și reci (6°C-18°C). De obicei, trăiește în ape adânci umbrite de vegetația riverană abundentă, de multe ori în vecinătatea unor structuri artificiale, cum ar fi ecluze și poduri. Lostrița nu trăiește în ape stagnante, în lacuri este foarte rară, și este întâlnit numai în apropiere de afluenții tributari.Ascunzișurile lostriței sunt de obicei reprezentate de gropile adânci din părțile laterale ale curentul principal, sub pietre mari, sub steiuri de stâncă, sub rădăcini scufundate, printre bolovanii de la fundul șipotelor, sub maluri râpoase, sub umbrele cascadelor sau în bulboane, cotloane. Posturile de pândă sunt steiurile de stâncă și alte ascunzișuri, de unde se aruncă fulgerător asupra prăzii. Peștii tineri trăiesc în apele mai mici, pentru ca pe măsură ce înaintează în vârstă să-și caute ape mai largi, spre zona de mijloc a râului. Ziua sta ascunsă în gropile adânci ale fundului, noaptea iese la vânat. Are un comportament teritorial, mai evident la masculii bătrâni care se stabilesc în porțiuni de râu de unde alungă fiecare rival posibil, apărându-și teritoriul. Este un pește de obicei solitar, însă peștii adulți nu sunt solitari.

Face doar migrații scurte în timpul perioadei de depunere a icrelor, când se urcă în râuri pentru a se reproduce în afluenți. Este o specie foarte sensibilă la alterarea mediului și la poluare, aceștia fiind factori de primă importanță care au dus la dispariția speciei din diverse locuri. Este un pește răpitor foarte lacom și hrăpăreț.

Hrana constă aproape exclusiv din pești. Vânează, în special, noaptea. Este un adevărat "tigru" al apelor de munte. Posturile de pândă sunt steiurile de stâncă, de unde se aruncă fulgerător asupra prăzii. Peștii adulți, mănâncă, mai ales, alți pești, ocazional mamifere acvatice mici (șoareci de baltă, șobolani de apă și alte rozătoare de apă etc), păsări de apă mici (făcând salturi acrobatice după ele), amfibieni(broaște), reptile,rar nevertebrate. Peștii consumați sunt în special ciprinidescobarul (Chondrostoma nasus), mreana vânătă (Barbus petenyi), cleanul (Leuciscus cephalus), beldița (Alburnoides bipunctatus), boișteanul (Phoxinus phoxinus), porcușorii (Gobio), grindelul (Barbatula barbatula)etc., apoi zglăvoaca (Cottus gobio), lipanul (Thymallus thymallus), păstrăvul de munte (Salmo trutta fario), oblețul(Alburnus alburnus), mihalțul (Lota lota) ș.a.

Îi sclipesc ochii după orice pradă vie și tratează cu desconsiderare mortăciunile. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât devine mai răpitor, atacând tâlhărește, în special în cursul nopții. După atâta hrană, crește repede, dacă compoziția și temperatura apei îi sunt pe plac.                                    

Alevinii se hrănesc cu plancton și microinvertebrate. Deja puii de câteva luni încep să consume puiet de pește, îndeosebi de scobar (Chondrostoma nasus), dar și din propria specie (de altfel cel mai accentuat canibalism dintre toți peștii îl găsim la lostriță) și doar în lipsa puietului consumă insecte, larve de insecte și diferite specii de nevertebrate bentonice. Pentru a prinde insectele și larvele de insecte cutreiere lungul apei uneori kilometri întregi, iar dacă găsește pui de scobar nu se deplasează departe.  Maturitatea sexuală este atinsă de masculi la 3-4 ani, când exemplarele cântăresc aproximativ un kilogram, în timp ce femelele ating maturitatea sexuală la 4-5 ani, atunci când ajung la 2-3 kg în greutate.Reproducerea are loc primăvara, la sfârșitul lunii martie sau în aprilie, dar se poate prelugi până la jumătatea lui mai. Perioada de depunere a icrelor coincide cu topirea gheții, îndată după scurgerea sloiurilor și a apelor provenite din topirea zăpezii, la temperaturi ale apei între 5 și 10°C.  Locurile de reproducere sunt situate în zona lipanului, pe râurile mari sau la gura afluenților acestora, pe fund de pietriș. Reproducătorii se urcă în susul apei pe râurile mari sau pe afluenții râurilor principale, fără ca piedicile de 1,5 m înălțime să le oprească în drumul lor, în căutare de apă de mică adâncime, cu curent puternic și foarte oxigenate, cu funduri formate din pietriș curat.Masculii ajung primii în locurile de depunere a icrelor. În timpul boiștii (bătăii) femela e urmărită de 3-4 masculi, care se luptă între ei. Dintre victorioși, fiecare femelă își alege un singur mascul. După cucerirea unei femele masculul o apăra de eventualii pretendenți.Ambii reproducătorii (părinți) participă la construcția cuibului, scormonind prundișul fundului cu botul și cu coada și fac o gropiță semicirculară, în formă de strachină, adâncă de 10-30 cm, acolo unde curentul este repede, cu un diametru de 60 cm (chiar până la 1,2–3,0 m) și perechea se luptă cu alte cupluri pentru a-și menține posesia. Amenajarea cuibului durează mai multe zile.

După fecundația icrelor, ele sunt acoperite cu pietrișul substratului. După împerechere, ambii părinți apară cuibul aproximativ două  săptămâni.

Reproducătorii se împerecheze în fiecare an, la atingerea maturității sexuale. Numărul icrelor depuse depind de greutatea corpului. În fiecare sezon femela depune aproximativ 1600-2000 icre de fiecare kilogram al corpului. Astfel exemplarele de 4-5 kg depun 3000-4000 icre, cele de 6-8 kg depun 5000-6000, cele de 10-12 kg 8000-12000 icre. Depunerea icrelor durează 2-3 zile. Icrele sunt de culoare galben-portocalie și au un diametru de 4,8-6 mm.La temperaturi ale apei între 8 și 10°C, dezvoltarea embrionară durează aproximativ 25-40 zile, după care din ele ies larvele. Larvele se află în fisurile dintre pietriș până la resorbția sacului vitelin (8-14 zile).

După apariția puilor, lostrița își reia traiul solitar și recapătă pofta de mâncare și se așază din nou pe trai zbuciumat în fundul adânc al apei.