PORCUŞOR-GOBIO GOBIO-Fenékjáró küllő

Gobio este un gen de pești bentonici, dulcicoli de talie mică, din familia Cyprinidae, din apele din Asia estică și Europa. Importanța economică este relativ redusă.

Face parte din peștii de talie mică ai apelor noastre de munte.

Au corpul alungit, relativ înalt, ușor comprimat lateral, cu linia spatelui și abdomenului rotunjite și acoperit cu solzi. Pedunculul caudal comprimat lateral, înălțimea lui este simțitor mai mare decât grosimea sa în dreptul marginii posterioare a analei. Capul mai mult sau mai puțin comprimat lateral. Gura semilunară, dispusă inferior sau subterminal, cu buze subțiri, nepapiloase, uneori cea inferioară întreruptă la mijloc. La colțurile gurii se găsesc o pereche de mustăți de mărime variabilă; rareori mustățile sunt rudimentare sau lipsesc. Înotătoarea dorsală este unică, scurtă și înaltă, cu 7-8 radii ramificate (divizate) și 3 radii simple, ea se inserează puțin înaintea bazei înotătoarei ventrale. Marginea înotătoarei dorsale este ușor concavă (majoritatea speciilor), mai rar adânc concavă sau ușor convexă. Înotătoarea anală scurtă, cu 6 radii ramificate și 2-4 radii simple. Ultima radie simplă a înotătoarelor dorsală și anală este neosificată. Înotătoarea caudală adânc scobită. Înotătoarele ventrale cu 2 radii simple și 5-8 radii divizate. Înotătoarele pectorale cu o radie simplă și 13-17 divizate. Anusul deplasat la oarecare distanță înaintea înotătoarei anale și este situat mai aproape de înotătoarea anală decât de înotătoarele ventrale. Linia laterală completă, aproape rectilinie, dispusă pe mijlocul pedunculului caudal. Corpul acoperit cu solzi persistenți, destul de mari, 36-49 pe linia laterală, 4-8 solzi între linia laterală și ventrale. Solzii dorsali necarinați. Solzii laterali puțin mai înalți decât lungi. Fața dorsală a corpului, până la inserția dorsalei, complet acoperită cu solzi. Toracele (pieptul) și istmul nude (majoritatea speciilor) sau acoperite cu solzi. Dinții faringieni dispuși pe două rânduri, în număr de 2.5-5.2, 3.5-5.3, 3.5-4.2, 3.5-5.2 etc.; ei sunt terminați într-un croșet evident, încârligat la vârf. Spinii branhiali sunt scurți, rari și distanțați. Vezica respiratorie nu este închisă într-o capsulă osoasă. Tubul digestiv scurt. Coloritul corpului este cenușiu întunecat sau verzui pe spate, iar pe laturi mai deschis și cu pete negre. Pe laturile corpului 6-12 pete întunecate, în general mari.

Lungimea 10-15 cm (rar 22 cm. Gura inferioară în formă de potcoavă, cu câte o mustață la colțuri. Pește diurn, trăind în toate râurile cu fund pietros sau nisipos. Se hrănește cu viermișori, larve de insecte (chironomidae, efemeride, trichoptere), raci mici (ciclopi, dafnii), resturi vegetale şi chiar cu icrele altor pești.

Porcușorul este răspândit în zona inferioară a numeroase ape de munte de la noi, deși este comun și în apele de șes. El se hrănește cu vegetale și cu tot felul de organisme animale mici pe care le găsește în nisipul sau în mâlul de pe fund.

Boiștea are loc în lunile mai-iunie, când depune pe pietrele și plantele din apă, în mai multe grămăjoare, un număr de 1.000 până la 3.000 de icre.

Dimensiunea obișnuită a porcușorului este de 10-12 cm. Are carnea gustoasă.

Pescuitul porcușorului se face foarte ușor, întrucât este atras puternic de râmă. El este utilizat și ca nadă la pescuitul peștilor răpitori.

Se reproduce prin mai-iunie, când urcă în cârduri în cârduri spre pâraiele cu prundiș, puțin adânci, femelele depunând icre albăstrui, pe care le lipesc pe pietre și plante.