Valea Crişurilor – revistă gratuită de turism şi divertisment

Bekes Centru

Multiplele posibilităţi

Două ţări, un scop,

succes comun

 

 

 

 

 

Fondul European de Dezvoltare Regională


În anul 2011 Asocierea de Dezvoltare Teritorială a Administraţiilor Locale din regiunea Centrală a Békés a câştigat un nou proiect în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalier Ungaria-România care, în concordonaţă cu obiectivele strategice ale regiunii, şi-a propus ca scop promovarea Văii Crişurilor.

Citeşte mai departe...

Tură ciclistică Salonta – Békéscsaba, spre Festivalul BioRitmus

Sâmbătă, 14 septembrie, Consiliul Local Salonta şi Asociaţia Parcul Natural Văile Crişurilor din Ungaria organizează o excursie cu bicicleta pe ruta Salonta - Békéscsaba.
Tot în această sâmbătă, se termină şi proiectul intitulat HUROBike30, proiect prin care s-au
finalizat 27 kilometri de drum de biciclete între cele două oraşe. Excursia are ca scop popularizarea sportului cu bicicleta, în afară de aceasta cei care ajung la
Békéscsaba pot participa şi la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului BioRitmus, care se ţine în acest weekend în oraşul maghiar. Excursia va începe sâmbătă de la
ora 11 (ora 10 a Ungariei) din faţa Primăriei din Salonta.

Periodicul Crisper

Proiect transfrontalier de cooperare Româno-Maghiar, cu fonduri obţinute de către Asociaţia Administrativă de Dezvoltarea Regională locală Közép-Békés.
Titlu: Periodicul „Valea Crişurilor” – apariţie informativă despre atracţiile turistice şi culturale ale Crişurilor.
Cod, titlu scurt: HURO/1001/111/1.2.2. CrisPer
Bugetul total al proiectului: 295.000 Euro (95% fonduri), din care 2.700.000 FT. (14.750 Euro) fonduri proprii ale municipalităţilor/localităţilor membre, asigurat în aprilie 2012.

Citeşte mai departe...

Primul numar al revistei in format pdf


Valea Crişurilor – mai mult decât o revistă de divertisment

Numărul 1 al publicaţiei
Foarte puţine sunt zonele din inima Bazinului Carpatic care au o atât de diversificate şi fără de pereche bogăţii natural şi o moştenire culturală deosebită, ca însăşi Valea Crişurilor. Valorile naturale, culturale şi peisajul deosebit al regiunii sunt prezentate, în cadrul unui parteneriat dintre Asocierea de Dezvoltare Teritorială a Administraţiilor Locale din regiunea Centrală a Békés, Asociaţia Natúrpark Valea Crişurilor, respectiv organizaţia parteneră din România – Asociaţia Aqua Crisius, prin intermediul publicaţiei Valea Crişurilor, editată sub formă de periodică cu şase numere.

Citeşte mai departe...

Numarul 3 Revista Vailor Crisurilor introducere

Beiușul, cu triplă frăție în Ungaria
Municipiul Beiuș s-a înfrățit, în 1992, cu oraşul Komló, iar în 1999 cu Méhkerék și Békéscsaba. Iar prieteni şi vizitatori din lumea întreagă şi-a atras şi prin casele de lemn ridicate prin voluntariat de fundaţia Habitat.
În Ţara Beiuşului turiştii pot admira biserici de lemn dar şi clădiri istorice cu alură de palate. Iar bogăţia culturală, etnografică dar şi speologică a zonei este surprinsă la Muzeul municipal.

Citeşte mai departe...

Subcategorii